Cum să ataci un asemenea subiect fără să rişti stângăcia? Cum să fii prudent fără să treci cu vederea ceea ce trebuie văzut, cum să faci pentru a nu spune prea mult, spunând totuşi tot ce e de spus? Cum să fii în acelaşi timp disponibil şi precaut, critic şi naiv, limpede şi moderat?
E liniste si pace aici, in deznădejdea surda, ca niciun gand nu poate bate la porti ce nu asculta. Nu stiu de cand, nici inca cat, caci timpul nu exista, ca niciun gand nu poate naste cand mintea-i este muta. Fara imagine si sunet, fara culoare si lumina, fara trecut si viitor, fara nimic…e necunoscutul bine definit.
Sa nu stii ce dar sa stii sigur ca iti lipseste ceva, are aceeasi greutate cu a stii ce si a nu putea afla.
Simple comment example
now this is nice