Ar fi atat de complicat sa nu fie complicat, cand e atat de simplu sa nu fie simplu.
Într-o lume în care contradicțiile sunt la ordinea zilei și echilibrul pare un fel de misticism uitat de zeități, ne găsim adesea prizonieri ai unei realități bizare și tulburi. De la politicienii care se agață de putere ca niște copii de bomboane, până la influencerii care își vând sufletele pe rețelele de socializare, parcă trăim într-un carnaval perpetuu al absurdului și al contradicțiilor.
Cu toate acestea, în mijlocul acestui haos, omul își caută neîncetat echilibrul. El își înfige pârghiile în mecanismul greoi al vieții, încercând să ridice greutatea propriei existențe, dar parcă mereu simte că totul îi scapă printre degete. Pârghiile lui devin prea lungi sau prea scurte, iar echilibrul dorit pare a fi un mister perpetuu, la fel de neaccesibil ca și o insulă exotică ascunsă în mijlocul oceanului.
În căutarea acestui echilibru, omul se împotmolește adesea în propriile sale frânghii. Cu cât încearcă să se desprindă de ele, cu atât se încurcă mai mult. Frânghiile îl prind într-un dans nesfârșit de legături și constrângeri, în care libertatea pare un lux rezervat doar pentru cei dispuși să-și taie legăturile și să înoate în propriul ocean de incertitudine.
Dar cine să-i aducă eliberarea? În mijlocul acestei lupte interioare, omul se trezește deseori cu o machetă în mână, simbol al iluziei sale de control și putere. El își construiește propriile lumi utopice, în care toate piesele se potrivesc perfect și echilibrul este atins fără efort. Cu toate acestea, aceste machete sunt doar umbre palide ale realității, un fel de consolare pentru un suflet rătăcit în hățișul contradictoriilor lumii.
Așadar, în această lume a pârghiilor, frânghiilor și machetelor, omul se zbate între bipolaritatea în care trăiește și nevoia lui primară de echilibru. Poate că răspunsul nu stă în a ridica greutatea lumii, ci în a accepta că, uneori, echilibrul se găsește în propriile noastre imperfecțiuni și căutări neîncetate. Până atunci, să ne amuzăm cu absurdul acestui carnaval al vieții și să jonglăm cu pârghiile, frânghiile și machetele noastre, sperând că într-o zi vom găsi acel echilibru atât de căutat.